Acum 2 săptămâni
31 octombrie 2009
30 octombrie 2009
Cismigiul este cea mai veche gradina publica din Bucuresti, intinzandu-se pe o suprafata de aproximativ 17 hectare. Reprezinta o oaza de verdeata si de liniste, intr-un Bucuresti prafos, inghesuit si agitat. Daca primavara si vara aglomereaza aleile gradinii cu plimbareti/visatori, vremea mai aspra a toamnei si a iernii reduce din numarul acestora. In decursul anului, frunzele copacilor afiseaza o paleta cromatica diversa, de la verde crud pana la maroniu inchis, trecand printr-o gama variata de culori intermediare.
Zilele acestea, fiind in trecere prin Cismigiu, nu am putut sa ignor bogatia de culori pe care parcul mi le scotea in cale. Asa ca am "inghetat" in fotografii cateva locuri. Au rezultat trei "capsule ale timpului", pe care le vedeti mai sus.
Zilele acestea, fiind in trecere prin Cismigiu, nu am putut sa ignor bogatia de culori pe care parcul mi le scotea in cale. Asa ca am "inghetat" in fotografii cateva locuri. Au rezultat trei "capsule ale timpului", pe care le vedeti mai sus.
28 octombrie 2009
El e Bitza, un destoinic caine de curte. In poza de fata, aparatul foto l-a surprins intr-una din desele incursiuni pe care le face pe "mosie". E pasnic si puturos. Din cand in cand il apuca dorul de duca. Iese din curte prin locuri numai de el stiute si revine spasit a doua zi. Uneori isi ia in serios rolul de paznic si are puseuri de rautate. E pragmatic. Incearca sa-si demonstreze "agresivitatea" doar atunci cand apare un strain in raza vizuala a stapanilor. In felul asta stie ca se face remarcat, lucru care s-ar putea traduce printr-o masa mai de soi. Nu mai e la fel de sprinten ca-n tinerete, cei sapte ani din dotare incepand sa se vada. Dar loialitatea si felul lui jucaus de-a fi sunt argumente puternice, care-i asigura o batranete linistita in curtea de care raspunde.Posted by Petru | Posted in Nichita Stanescu , poezie , toamna | Posted on 13:01
Anotimpul prezent mi-aduce aminte de frumoasele versuri ale lui Nichita din poezia "Emotie de toamna":
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
25 octombrie 2009
23 octombrie 2009
22 octombrie 2009
Pentru ca am bunici care locuiesc "la curte", am putut sa fotografiez flori din gradina casei. Asadar, aceasta gradina a fost terenul de "operatiuni fotografice" in care m-am desfasurat. Volens nolens, florile mi-au servit drept modele pentru pictorialul de mai sus.
21 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
